Autoritățile de la Chișinău pregătesc rezerve de apă și combustibil, după ce la nivel național a fost declarată stare de alertă hidrologică și energetică.
În acest sens, în această seară de 29 iulie, a avut loc ședința Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE). Potrivit unui comunicat al Primăriei Chișinău, s-a decis:
1. S-a luat act de Hotărârea Guvernului nr. 377/2026 și nr. 378/2026, precum și de măsurile stabilite pentru autoritățile administrației publice locale;
2. Se constituie, la nivelul fiecărui sector al municipiului Chișinău, grupuri de lucru sectoriale, coordonate de preturile de sector, care vor monitoriza situația privind stocurile de apă și combustibil, capacitățile de intervenție și necesitățile instituțiilor din teritoriu și vor raporta periodic Comisiei pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău;
3. Formarea componenței grupurilor de lucru, conform punctului 2 din prezenta decizie, se pune în sarcina pretorilor de sector;
4. Se impune necesitatea formării stocurilor necesare de combustibil pentru asigurarea funcționării continue a serviciilor publice municipale, a transportului public, a utilajelor, a autospecialelor, a generatoarelor și a infrastructurii critice;
5. Preturile de sector, subdiviziunile structurale, instituțiile publice și întreprinderile municipale vor inventaria stocurile existente de combustibil și vor prezenta necesarul suplimentar;
6. Se permite procurarea și constituirea stocurilor de apă potabilă și tehnică, inclusiv prin eurocuburi, rezervoare, cisterne, recipiente și alte echipamente și accesorii necesare, de către preturile de sector, Direcția Generală Locativ-Comunală și Amenajare, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport și alte entități municipale;
7. Entitățile municipale vor evalua necesarul de apă și capacitățile de păstrare pentru instituțiile educaționale, medicale, sociale și alte servicii publice esențiale, precum și vor negocia, la necesitate, cu agenții economici care activează în domeniul producerii, îmbutelierii, transportării și distribuirii apei potabile, în vederea identificării volumelor disponibile, capacităților de livrare, mijloacelor de transport și condițiilor de furnizare;
8. S.A. „Apă-Canal Chișinău” va asigura monitorizarea continuă a situației hidrologice și va prezenta informații operative privind funcționarea sistemului de captare, tratare și distribuire a apei, precum și măsurile necesare pentru asigurarea continuității serviciului;
9. Direcția Generală Locativ-Comunală și Amenajare, în comun cu preturile de sector, vor asigura identificarea și, după caz, instalarea autocisternelor, rezervoarelor, eurocuburilor și a eventualelor puncte de distribuire a apei în fiecare sector;
10. Achizițiile de combustibil, apă, eurocuburi, rezervoare, cisterne, pompe, generatoare și alte bunuri sau servicii necesare vor fi efectuate în regim prioritar, cu respectarea legislației în domeniul achizițiilor publice;
11. Conducătorii subdiviziunilor și entităților municipale vor asigura utilizarea rațională a combustibilului și a apei, fără periclitarea serviciilor publice esențiale;
12. Cheltuielile aferente realizării măsurilor prevăzute în prezenta decizie vor fi acoperite în limita alocațiilor bugetare aprobate pentru fiecare subdiviziune, instituție publică, întreprindere municipală și altă entitate responsabilă;
13. Primăria municipiului Chișinău va solicita autorităților centrale competente informații operative privind evoluția situației hidrologice și energetice și măsurile aplicate la nivel național.
Menționăm că, ieri Guvernul a declarat Stare de Alertă în sectorul energetic și cel hidrologic pentru o perioadă de 30 de zile.
Deschide și Guvernul introduce stare de alertă hidrologică și stare de alertă în sectorul energetic
PUBLICITATE
